Una dintre bogatiile vietii mele sunt oamenii pe care ii intalnesc (cunoscuti sau mai putin cunoscuti); una dintre comorile vietii mele sunt acei oameni pe care ii iubesc.

De ce? De ce? ... De ce...?

Incerca sa se agate de un fir aproape invizibil
pentru a iesi din prapastia in care
zacea de atata vreme aproape fara speranta.
Nu stia nici cine-l aruncase acolo,
nici daca ar fi avut rezistenta
de a ridica greutatea ei adunata cu anii.

Se tot invartea in cercuri mici
cautand cate o raza de soare
care sa scoata la iveala firul.
Destul de invizibil, de subtire si nicidecum fix
era totusi o speranta, nu o promisiune,
de salvare din hau, de ridicare la cer.

Da, stia ca cerul e mult, mult mai sus decat gura pamantului,
dar odata ajunsa sus, la granita dintre lumi,
nimic n-ar mai oprit-o sa razbata spre inalturi.
Varfurile degetelor tabacite de pietre si pamant
atinsera capatul firului si tresarira
la semnalul venit de la capatul celalalt.

De acolo, de sus, omul cu firul invizibil,
la fel de invizibil si el
transmitea semnale morse prin miscarea sacadata a firului.
Ba intelegea, ba nu, ba era de bine, ba nu...,
dar parca ce importanta mai avea mesajul
cand atatia ani asteptase clipa asta.

Indiferent de semne, in ciuda oricaror neintelegeri,
isi dorea doar sa iasa si ... atat.
Sa regaseasca lumina si ... atat.
Incolacindu-si mainile si picioarele pe fir,
se ridica tot mai sus, cu o viteza
pe care nu credea ca o mai poate avea.

Dorinta ii dadea puteri, o facea sa renasca,
o umplea de zambete care-i incalzeau trupul
inghetat dupa atatia ani de subteran.
Pamantul si gasele-i cadeau din pletele ravasite,
ranile i se cicatrizau una cate una,
dandu-i increderea ca va ajunge sus intreaga, vindecata, fericita.

Ii trecu prin minte la un moment dat
ca ar putea fi doar un joc si ca cel de sus
ar putea sa dea drumul firului cine stie cand.
Nu o speria foarte tare, caci ar fi fost si asta o solutie,
inca o cadere acolo si s-ar fi terminat cu toate,
ar fi scapat definitiv de orice lupta.

Din gand in gand si din speranta in speranta
ajunse sus, la buza haului
inconjurat de brazi, liniste, culoare, pace.
Unde era, insa, cel de sus? Unde avea sa-si vada salvatorul?
Capatul de la suprafata al firului (de data asta perfect vizibil)
era legat de cel mai falnic brad.

In spatele ei, prapastia disparuse ca prin minune,
in vreme ce dinainte i se deschidea
cea mai frumoasa carare ce-i fusese dat sa vada vreodata.

Intre binecuvantare si blestem

Nu as fi putut avea in perioada asta o bucurie mai mare decat aceasta "iesire la Paris" (chiar si asa, cu treaba).
Nu as fi putut simti o tristete mai mare decat aceea a plimbarilor prin zi si prin noapte de una singura AICI. (vor urma fotografiile mele din orasul iubirii altora)

Toamna. Miros de tufanele. Dimineti reci, intunecate. Amieze insorite, binefacatoare. Ploi lungi, adapostiri sub umbrele. Inserari grabite, nopti lungi. Nas, maini, picioare-sloiuri in devenire. Fuste, saluri, pelerine in bataia vantului. Aroma de mere coapte. Abur de vin fiert sau ceai cu scortisoara. Caldura paturii de lana. Vis de toamna catre iarna.
...
Paris. Un vis aproape, foarte aproape de realitate. Paris gol?! Paris pustiu?! Paris si atat?... Visul era altcumva. Probabil ca altcandva... Toamna tarzie la Paris. O doamna, o fusta, un sal si-o umbrela. Vant, frig, ceai, tufanele.
Toamna. Simturi si simtiri de toamna.
Draga TOAMNA...

L-am ascultat pana n-am mai avut aer pe Lennon. Foarte, foarte mult Plastic Ono Band. Si nu tocmai ca de la John cantare am murmurat si eu un Look at me (in ce hal ma aflu, ma simt, ma situez, ma prezint), ca daca nu Love, atunci Isolation clar... Asta ca sa nu le insir aici pe toate cate imi trecura prin piele inainte si-napoi de cand simt iar atat de acut ca My mummy's ... L-am iubit si de data asta pe Lennon, ca intotdeauna, chiar daca am un soi de rafuiala cu el pe tema God, e oricum una asa, ca-ntre prieteni de o viata, ca intre mine si unul la care tin mult, neasteptat de mult. I-as spune-o, daca as crede ca ma aude de acolo de unde e, dar cum nu pot nici macar sa visez asta, raman asa, vorbind de una singura, cum fac adesea de la o vreme si cum incerc sa ma mangai tot singura cu gandul ca Dumnezeu chiar exista, cu tot cu Fiul Lui, cu Cuvantul Lui, cu toate cele sfinte in care cred si chiar nu ar trebui sa o spun nimanui. Cine ce treaba are cu crezurile mele, cui cat ii pasa de gandurile astea? Chiar daca mi-as dori ca si toti cei pe care ii iubesc sa poata asculta macar vorba asta, la fel si el, inteleg ca mai bine imi tin gura si ascult mai departe muzica. De credinta isi vede fiecare in felul lui, e oricum ceva absolut personal. Si eu de altfel cred asa cum vreau si cum pot sa cred si pentru mine asta e lucrul cel mai important: ca inca mai cred. Cand nu voi mai crede, probabil ca nu voi mai fi. ... Cred si in Beatles la fel de mult cum mi-as dori sa mai cred si in mine.

Daca nu se intelege nimic de aici, voi da vina pe muzica - (Va rog nu-mi luati mintile!) am fost prea invaluita si m-am dus, m-am tot dus...

... Intr-o zi s-a trezit cu libertatea intr-un plic, unul mare, din hartie groasa, alba ca o rochie de mireasa. Zacea in mijlocul mesei mari, acoperite cu fata de masa din dantela, alba si ea ca... imaculata rochie de mireasa. Masa era strajuita de peretele interminabil, rece, ... cu totul si cu totul alb... Ce noroc cu tablourile pline de culoare, de lumini si de umbre! Ce salvare de la alb si de la rece! Sau de la alb si de la sufocant de cald. Ce desclestare, ce dezlantuire din atata libertate!

Si totusi... Totusi ramanea inmarmurita, cu ochii infipti in hartia pe care scria ceva fara noima, ceva fara sens. Poate ca era un sens acolo, dar era cu siguranta sensul altora, nu sensul sensurilor... nu... Niciodata nu si-a imaginat ca un plic poate fi atat de valoros si totodata atat de fara sens, un plic cu... cu o portie zdravana de libertate, cuvenita sau necuvenita...?

Li-ber-ta-te... Cine o vrea?! Ce se face cu ea?! Invatase sa imparta tot ceea ce are cu altii. Nu stiuse sa tina nimic ascuns, nimic "la pastrare". La fel cum nu stiuse ca libertatea inseamna ceva triiiiiist, triiiist, triist... Nici macar nu se gandise vreodata ca ar avea nevoie de asa ceva. Ce-i aia libertate? E un bun, un fapt... sau... poate o figura de stil exprimand aer, apa, ...viata...?

Popoarele lumii s-au luptat pana la moarte pentru libertate. Da, asta e drept si are si sens. Oamenii, unii oameni sunt innebuniti dupa libertate, ar da si ar face orice pentru ea. Aici cred, insa, ca e vorba despre o alta "libertate". Poate "libertati"...?! Libertatea limbajului, libertatea gandului, libertatea faptei, libertatea ... simtirii... Si aici iar nu mai intelege nimic. Iata cum bucata aia de hartie impaturita si despaturita si iar impaturita si bagata in porcaria aia alba de plic, avea sa iste atatea si atatea nelinisti, zbateri, revolte. Si cum s-o scoata la capat cu libertatea asta pe care nu pricepea in ruptul capului cum s-o poarte: pe umeri (ca pe un sal), in spate (ca pe un rucsac), pe frunte (ca pe o cununa), ... in buzunarul de la geanta (ca pe cheile de la casa)... Simtea, inca dinainte de a pune mana pe ea si a o ridica, o greutate care parca ii istovea toate madularele, fara sa fi apucat sa o care nici macar cativa metri. Cativa ani...

Cativa ani ii par o vesnicie. A tot purtat poveri peste poveri de-o viata. Nu-i mai trebuie inca una si mai cu seama una atat de neobisnuita. S-ar putea sa decopere ca are alergie la libertate si sa se umple de bube rele, asta daca nu cumva intoleranta aceasta nu ar duce direct la un atac., un atac mortal.

Ar fi mai bine sa fie asa, isi zise spunand in gand doua rugaciuni si jumatate catre... Isi aminti de Dumnezeu. Isi aminti si ca El le aranjeaza pe toate. Asa ca... El sa fi facut si "aranjamentul" asta? Si daca da, de ce? Ce astepta sa urmeze? Ce ar fi trebuit sa faca pentru a nu-L dezamagi? Uite, vezi cum Atotputernicul ii daduse ceea ce multi cauta si... ?

Si de unde pana atunci facuse bucatele, scrum si cenusa hartiile alea din priviri, acum incepu sa le priveasca altfel. Era ceva de pret. Or, un lucru atat de valoros nu-l putea pastra doar pentru sine.

Nu mai statu mult pe ganduri si se hotara sa-l imparta cu cineva. Facu un tur al imprejurimilor cu privirile si cu gandul si... Se intoarse indarat, caci nimeni, dar absolut nimeni nu primea jumatati de masura. Adevarul adevarat, pe care insa nu ar fi vrut sa-l recunoasca, era ca in preumblarea sa pe circumferinta cunoscutului nu gasise pe nimeni. "E vara. Toata lumea e in concediu, toata lumea e dusa-n lumea mare." Asadar, ultima idee, sclipitoare de altfel, fu sa faca toata libertatea cadou primului sarbatorit ce i-ar iesi in cale. Ramase astfel in asteptarea celui care s-ar putea bucura de valoarea darului pus la pastrare in sertarul din biroul vechi, din biblioteca, pe care il incuie de doua ori cu cheia, intru siguranta bunei conservari.

Si ca sa nu-i trezeasca amintiri despre clipele de neliniste provocate de una bucata libertate in una bucata plic, schimba degraba fata de masa cu o alta, din in crem brodata cu flori mici galbene si rosii, iar pe fundalul peretelui adauga un vas cu trandafiri cu miros de... libertate.

Cum? Cum? A zis cineva ceva despre...