Inceputul sfarsitului de drum
Luat-am greutatile si hai pe drum!
Le-am adunat in cufere si-n geamantane mari
incuiate cu chei si lacate multe.
Is cateva greutati mai mici, oarecum dragi,
pe care le-am pastrat de dupa gat in traista,
ca sa le pot scoate si mangaia arar;
P'astea le port de prea departe
si prea rare-mi sunt spre a nu le proteja,
sunt greutatile mele dragi
din lumea aialalta si nu-s poveri
le port pe-orice meleag.
O voce, dimpreuna cu umbra ei cu tot
sopti o vorba, doua, trei... in urma
nu le mai auzeam, de greutate si de drum.
Nu, nu, va multumesc, am zis
ma voi descurca sa car
si-s invatata, zau, ca-s greutatile mele
si de ani le port aievea ca si-n vis.
Asa tarand de-un cufar si de altul
pornit-am catre nu-stiu-unde
pasit-am catre nu-stiu-ce
catre o zi, catre o vreme
catre un loc necunoscut si fara soare
catre adancuri reci si catre umbre.
Mai, mai sa las toata averea aceasta-a mea,
sa uit de cufere si geamantane
si sa pornesc spre alta lume
mai alba, mai nestiutoare de tristeti
si de poveri usturatoare.
Era insa o oboseala mare, mare...
ca talpile nu mai stiau a se roti in loc
pastrara drumul vechi cu mazga si sudoare
si mai plecau, si se duceau, si iar se asezau
sa-si traga rasuflarea,
sa-si linga bataturile infipte mort in carne
sa mai lepede o toala rupta
ori sa mai puie alta pe inghet.
Pe la o vreme, forfota se isca
si urlete de greutati, de lanturi si de plumburi
ce tot sa iasa-afara se luptau;
si-nfricosata am mai pus un lacat
si o curea legat-am primprejur
pe fiecare cufar, pe fiecare lada
sa nu cumva sa scape iar pe drum.
Urlat-am ca nebuna la ele: sa nu sufle!!!
caci nimeni nu voiesc de azi sa mai auza.
luni, 8 februarie 2010
duminică, 7 februarie 2010
Intai m-am rupt in figuri cu creatii culinare (nu ajuta la nimic sa ai diploma de "strasnica bucatareasa" - e chiar un "minus" la puterea "n+1", unde "n" e numar par compus din minim 13 cifre) si rezultatul a fost ca nu-i pentru cin' se pregateste, ci pentru cin' se nimereste si cand nu ai chef de "nimeriri"...schimbi politeturi cat mai in ton cu vremurile si cu oamenii si ramai tot cu gustul ala, ca mama lui de gust, e asa bun ca nu se vrea schimbat. Si ca nu era tristetea destul de mare, mi-am rascolit a fraiera sufletul si cu muzici..., cu muzici. Apoi, dupa ce n-am gasit altceva mai vesel de citit decat "Scrierile de tinerete" ale lui Marin Preda (n-am rezistat mult) si am mai dat o tura prin "Jertfa si rascumparare" (si de aici am fugit repede) in speranta ca parintele Galeriu, de acolo de unde Dumnezeu l-a asezat, imi va da un dram de calm, de liniste interioara, dupa multe si nereusite activitati duminicale am hotarat sa ma scobor cat mai adanc in vizuina, sa inchid obloanele de noapte, ca soare ioc, si sa incerc sa dorm somn greu si lung macar pana la ziua. De as putea s-o mai lungesc vreo luna, doua pan' s-o imprimavara... n-ar strica. Poate intre timp s-ar gasi careva sa sape imprejur si sa ma mute cu vizuina cu tot intr-o campie mai vie, mai cu vietuitoare, mai cu ... Nu stiu nici eu ce ar fi bine sa fie pe campie. Niste maci si niscai albastrele si grau, ca sa nu ma hranesc numai cu viermi. Sau ei cu mine?... Ca intr-o zi s-o implini si urarea bunului meu prieten :"Sa fii iubita!" si sa ma prinda pregatita.
Tampita stare. Tampita zi. Da' mai tampita firea asta a muierii far' de minte. Si cica are multe clase... Ce folos
Tampita stare. Tampita zi. Da' mai tampita firea asta a muierii far' de minte. Si cica are multe clase... Ce folos
sâmbătă, 6 februarie 2010
Mi-am raspuns la unele dintre intrebari ascultand o melodie, dar mai mult decat muzica, mi-au raspuns versurile ei. M-ar putea defini foarte in detaliu, la fel cum ar putea vorbi destul de direct in locul meu. Ziceam ca mi-am raspuns unor "de ce"-uri. Da. Caci recunoscandu-ma asa cum sunt si cum nu ma pot schimba, mi-am inteles si acceptat mai usor (de parca ar fi fost nevoie, sau ar ajuta la ceva?!) si suferintele, si bucuriile.
Nu importa cu care dintre ele ma hranesc in momentele astea, si asta pentru ca nu-i nimeni care sa stie exact ce e aici, in adancuri, aici, unde se naste definitia fiintei mele. Nu importa si pentru ca viata asta si oamenii ce-i apartin au atat de multe si de invalmasite si chiar de neclare treburi de rezolvat, ca ma simt exact Nimicul care striga fara motiv. Si asta foarte la propriu: foarte Nimic, foarte fara motiv (demn de luat in seama). Lumea geme de suferinta, oamenii se lupta cu nevoi adevarate, iar din multe locuri nu se aude nici un suspin, nu se vede nici macar o mana intinsa. Atatia nu cer nimic si nici macar nu asteapta, ca ajung sa se transforme in ingeri inca din lumea asta.
Eu cer ceva? Astept ceva? - astea sunt mai mult decat "de ce"-urile si le voi aloca un spatiu anume. Dar daca tot veni vorba, cer cate ceva si astept cate ceva, doar ca sunt firescuri pe care nu se merita sa le enumar si pe care le pot considera, fara nici o urma de "ascunzis" nimicuri. Deci, intorcandu-ma, NU CER NIMIC si NU ASTEPT NIMIC. A fost o vreme cand am asteptam mult, am cerut intr-un anumit fel, fara sa-mi dau seama ca ceea ce pentru mine insemna infim, pentru altii era enorm. Asa ca nu mai am curaj sa mai cer si nici nu mai vreau sa ma amagesc asteptand ceva anume.
Traiesc asa cum e dat si fac atat cat pot eu sa fac. A nu se crede ca toate astea aduc vreo mare implinire... Pentru a simti asa ceva e nevoie de mult, mult mai mult. "Nu vreau decat sa traiesc simplu." Asta da deviza, hotarare serioasa de om cu cap. Din pacate nu sunt eu autoarea si nu stiu inca reteta unei asemenea vieti. Nu am chef deloc sa o caut pe net, la ziar nu s-a publicat inca si nici pe mail nu mi-a trimis-o nimeni... Apoi as vrea sa fiu sincera si sa recunosc ca nu am inteles cuvantul simplu din definitia altora. Eu cunosc simplul meu, care inca nu s-a potrivit cu al altuia. Nu mai vreau nici sa visez la o potrivire, cum nu mai vreau sa visez deloc.
Noaptea ma oboseste cumplit, ca nu se mai termina, iar zilele nu se mai maresc odata. Visele cu ochii deschisi sunt prea triste, cele nocturne prea grele. Din pacate tot ceea ce inseamna a trai (simplu sau complicat) cuprinde un complex de teme ce depind de multi factori si de multe conjuncturi.
Sunt insa atenta la mainile intinse si la cele mai mici soapte de chemare. Ma duc catre altii, ca sa uit uneori de ale mele. Ar zice cineva: "de unde dai si Dumnezeu iti da". Poate e si asta un adevar. Nu ma gandesc nici macar la asta. Dumnezeu chiar nu cred ca are masuri si rasplata asa dupa cum mintile noastre pacatoase ar putea sa gadeasca. Dumnezeu are legea Lui si judecata Lui, pe care, marturisesc cu durere, NU LE INTELEG. Sper ca pana la urma sa ajung a-L pricepe. Doar ca daca urma se va apropia, nu voi mai apuca sa cercetez adanc logica Dumnezeiasca si... ma voi prezenta cam incarcata la judecata de apoi.
Aici printre pamanteni, in viata asta am inteles cate ceva, inteleg mereu, traiesc pentru a intelege cat mai mult din ceea ce inseama ea. Imi pun miliarde de intrebari si reusesc cu ajutor omenesc sau ingeresc sa mai si raspund catorva. Raman inca multe pe lista. Multe despre viata, multe despre oameni, multe despre mine insami.
Voi continua sa caut, sa formulez, sa tes, sa insailez raspunsuri.
Voi continua sa ascult pentru a gasi prin altii posibile replici de inserat in acest dialog interior.
Ma voi cufunda in asteptari, in taceri fara maini intinse si fara suspine.
Si voi merge pe calea muzicii si a poeziei lumii intregi.
Nu importa cu care dintre ele ma hranesc in momentele astea, si asta pentru ca nu-i nimeni care sa stie exact ce e aici, in adancuri, aici, unde se naste definitia fiintei mele. Nu importa si pentru ca viata asta si oamenii ce-i apartin au atat de multe si de invalmasite si chiar de neclare treburi de rezolvat, ca ma simt exact Nimicul care striga fara motiv. Si asta foarte la propriu: foarte Nimic, foarte fara motiv (demn de luat in seama). Lumea geme de suferinta, oamenii se lupta cu nevoi adevarate, iar din multe locuri nu se aude nici un suspin, nu se vede nici macar o mana intinsa. Atatia nu cer nimic si nici macar nu asteapta, ca ajung sa se transforme in ingeri inca din lumea asta.
Eu cer ceva? Astept ceva? - astea sunt mai mult decat "de ce"-urile si le voi aloca un spatiu anume. Dar daca tot veni vorba, cer cate ceva si astept cate ceva, doar ca sunt firescuri pe care nu se merita sa le enumar si pe care le pot considera, fara nici o urma de "ascunzis" nimicuri. Deci, intorcandu-ma, NU CER NIMIC si NU ASTEPT NIMIC. A fost o vreme cand am asteptam mult, am cerut intr-un anumit fel, fara sa-mi dau seama ca ceea ce pentru mine insemna infim, pentru altii era enorm. Asa ca nu mai am curaj sa mai cer si nici nu mai vreau sa ma amagesc asteptand ceva anume.
Traiesc asa cum e dat si fac atat cat pot eu sa fac. A nu se crede ca toate astea aduc vreo mare implinire... Pentru a simti asa ceva e nevoie de mult, mult mai mult. "Nu vreau decat sa traiesc simplu." Asta da deviza, hotarare serioasa de om cu cap. Din pacate nu sunt eu autoarea si nu stiu inca reteta unei asemenea vieti. Nu am chef deloc sa o caut pe net, la ziar nu s-a publicat inca si nici pe mail nu mi-a trimis-o nimeni... Apoi as vrea sa fiu sincera si sa recunosc ca nu am inteles cuvantul simplu din definitia altora. Eu cunosc simplul meu, care inca nu s-a potrivit cu al altuia. Nu mai vreau nici sa visez la o potrivire, cum nu mai vreau sa visez deloc.
Noaptea ma oboseste cumplit, ca nu se mai termina, iar zilele nu se mai maresc odata. Visele cu ochii deschisi sunt prea triste, cele nocturne prea grele. Din pacate tot ceea ce inseamna a trai (simplu sau complicat) cuprinde un complex de teme ce depind de multi factori si de multe conjuncturi.
Sunt insa atenta la mainile intinse si la cele mai mici soapte de chemare. Ma duc catre altii, ca sa uit uneori de ale mele. Ar zice cineva: "de unde dai si Dumnezeu iti da". Poate e si asta un adevar. Nu ma gandesc nici macar la asta. Dumnezeu chiar nu cred ca are masuri si rasplata asa dupa cum mintile noastre pacatoase ar putea sa gadeasca. Dumnezeu are legea Lui si judecata Lui, pe care, marturisesc cu durere, NU LE INTELEG. Sper ca pana la urma sa ajung a-L pricepe. Doar ca daca urma se va apropia, nu voi mai apuca sa cercetez adanc logica Dumnezeiasca si... ma voi prezenta cam incarcata la judecata de apoi.
Aici printre pamanteni, in viata asta am inteles cate ceva, inteleg mereu, traiesc pentru a intelege cat mai mult din ceea ce inseama ea. Imi pun miliarde de intrebari si reusesc cu ajutor omenesc sau ingeresc sa mai si raspund catorva. Raman inca multe pe lista. Multe despre viata, multe despre oameni, multe despre mine insami.
Voi continua sa caut, sa formulez, sa tes, sa insailez raspunsuri.
Voi continua sa ascult pentru a gasi prin altii posibile replici de inserat in acest dialog interior.
Ma voi cufunda in asteptari, in taceri fara maini intinse si fara suspine.
Si voi merge pe calea muzicii si a poeziei lumii intregi.
.......................
Echi d'infinito
Che notte chiara
Che stelle
Tutto è più dolce dopo un temporale
Dopo i giorni del pianto
Adesso si apre il cuore
Ma che sorpresa
Cantando può nascere una rosa
Anche dal fango
Nei deserti più assolati
O negli eterni inverni
Ma che sorpresa
Una rosa
Ma che sorpresa
Io vivo di accenti, di presentimenti
Profumi che sento nell'aria
E vivo di slanci, di moti profondi
Fugaci momenti di gloria
E nel silenzio del mondo
Io sento echi di infinito
Restami accanto nel tempo
Non c'è più bella cosa che ci unisca
Nella fortuna o nelle tempeste del destino
Restami accanto per sempre
Restami accanto
Io vivo di accenti, di presentimenti
Profumi che sento nell'aria
E vivo di slanci, di moti profondi
Fugaci momenti di gloria
E nel silenzio del mondo
Io sento echi di infinito
E vivo di slanci, di moti profondi
Fugaci momenti di gloria
E nel silenzio del mondo
Io sento echi di infinito.
....................
O incercare de traducere, cat de cat literara, cat de cat poetica:
Ce noapte senina,
Ce stele
Totul e mai dulce (calm) dupa o furtuna
Dupa zile cu lacrimi (de plans)
Acum se deschide din nou inima (sufletul)
Si ce surpriza
Din muzica se poate naste un trandafir
Chiar si din noroi
In cele mai insorite deserturi
Ori in iernile nesfarsite
Si ce surpriza
Un trandafir
Ce mare surpriza
Traiesc din accente, din presentimente
Din miresmele simtite in (adunate din) aer
Si traiesc din izbucniri (zvacniri) vii, din emotii profunde
Din momente de glorie trecatoare (efemere)
Iar in linistea lumii (universului)
Aud ecouri de infinit.
Ramai langa mine prin (dincolo de) timp
Nu exista un lucru mai frumos care sa ne uneasca
Dincolo de sansa sau de incercarile destinului
Ramai langa mine pentru totdeauna
Ramai
.......
restul se mai repeta.
In multe randuri am zis ca italienii(pe care multi nu-i inghit si a caror muzica nu e atat de in topuri ca altele) au muzica buna, avand o oarecare complexitate melodica si mai cu seama versuri destul de profunde in compozitiile lor. E posibil sa mai fi scris pe undeva chestia asta. Nu am descoperit-o azi si de la prima auditie (la Sanremo...) m-a patruns regasirea-mi acolo...
vineri, 5 februarie 2010
Din categoria "cugetari pseudo-meta-fizico-anti-depresivo ... simpliste"
De ce?
Nu e o intrebare simpla.
Chiar mai grea decat multe alte intrebari.
Obsedanta adesea.
De ce...?
Si cand nu e nimeni care sa incerce un "pentru ca...",
devine chiar o intrebare
dureroasa.
De ce?
Atunci imi zic:
De ce?
Si-mi raspund:
Uite d'aia!
Si incerc sa rad,
sa caut o umbra de bucurie.
Gasit!
Gasit si umbra.
Umbra draga, cum ziceai?
De ce?
Uite-asa!
Ahaaaa...
De ce?
Nu e o intrebare simpla.
Chiar mai grea decat multe alte intrebari.
Obsedanta adesea.
De ce...?
Si cand nu e nimeni care sa incerce un "pentru ca...",
devine chiar o intrebare
dureroasa.
De ce?
Atunci imi zic:
De ce?
Si-mi raspund:
Uite d'aia!
Si incerc sa rad,
sa caut o umbra de bucurie.
Gasit!
Gasit si umbra.
Umbra draga, cum ziceai?
De ce?
Uite-asa!
Ahaaaa...
salutul si oamenii de langa noi
buna dimineata
spui cand deschizi ochii,
celui din stanga ori din dreapta,
din bratele caruia ar fi trebuit sa pleci.
buna dimineata
spui copilului pe care il trezesti
sau adultului cu care te intalnesti
in bucatarie.
buna dimineata
spui vecinului de alaturi,
daca se intampla sa plece
deodata cu tine.
buna dimineata
spui colegilor de drum,
portarului, liftierei
si colegilor de birou
...
buna ziua
spui la telefoanele
pe care le dai sau le primesti
peste zi.
buna ziua
spui in piata, la farmacie,
in magazine, pe strada
oamenilor multi.
...
buna seara
spui pe peronul unei gari,
pe peronul altei gari
si cand intri in casa.
buna seara
spui si unui apel rar,
cu vesti proaste
sau bune chiar.
...
noapte buna
spui inainte sa inchizi ochii,
celui din stanga ori din dreapta
sau in bratele caruia ai vrea sa te cuibaresti.
noapte buna
spui copilului, sarutandu-l pe frunte
sau adultului de care te-ai despartit
in sufragerie.
noapte buna
spui celor de departe,
celor de foarte aproape,
ingerilor tai.
noapte buna
spui intr-un fel anume,
in alt fel decat toate
celelalte saluturi.
noapte buna
aduna dragoste,
emana dragoste,
nu se poate inlocui.
noapte buna
e o incununare
de saluturi
de o zi.
Daca am aduna cate saluturi oferim intr-o zi,
cum si mai ales cui le adresam,
cum si de la cine le primim,
am putea afla ceva
ce poate ne-a scapat
despre viata noastra. Nu?!
Iar daca la vreunul din capitole apare o lipsa,
iar daca la altul s-a facut o oarecare inlocuire,
iar daca orele s-au schimbat
si chiar saluturile s-au transformat
sau pur si simplu au tacut, atunci...
Sa incercam saluturile in alte graiuri
dar mai intai de toate
sa dormim in liniste
si pace.
buna dimineata
spui cand deschizi ochii,
celui din stanga ori din dreapta,
din bratele caruia ar fi trebuit sa pleci.
buna dimineata
spui copilului pe care il trezesti
sau adultului cu care te intalnesti
in bucatarie.
buna dimineata
spui vecinului de alaturi,
daca se intampla sa plece
deodata cu tine.
buna dimineata
spui colegilor de drum,
portarului, liftierei
si colegilor de birou
...
buna ziua
spui la telefoanele
pe care le dai sau le primesti
peste zi.
buna ziua
spui in piata, la farmacie,
in magazine, pe strada
oamenilor multi.
...
buna seara
spui pe peronul unei gari,
pe peronul altei gari
si cand intri in casa.
buna seara
spui si unui apel rar,
cu vesti proaste
sau bune chiar.
...
noapte buna
spui inainte sa inchizi ochii,
celui din stanga ori din dreapta
sau in bratele caruia ai vrea sa te cuibaresti.
noapte buna
spui copilului, sarutandu-l pe frunte
sau adultului de care te-ai despartit
in sufragerie.
noapte buna
spui celor de departe,
celor de foarte aproape,
ingerilor tai.
noapte buna
spui intr-un fel anume,
in alt fel decat toate
celelalte saluturi.
noapte buna
aduna dragoste,
emana dragoste,
nu se poate inlocui.
noapte buna
e o incununare
de saluturi
de o zi.
Daca am aduna cate saluturi oferim intr-o zi,
cum si mai ales cui le adresam,
cum si de la cine le primim,
am putea afla ceva
ce poate ne-a scapat
despre viata noastra. Nu?!
Iar daca la vreunul din capitole apare o lipsa,
iar daca la altul s-a facut o oarecare inlocuire,
iar daca orele s-au schimbat
si chiar saluturile s-au transformat
sau pur si simplu au tacut, atunci...
Sa incercam saluturile in alte graiuri
dar mai intai de toate
sa dormim in liniste
si pace.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
Duminica, 17 ianuarie
Ziua asta a inceput de vineri. Lunga zi... Si cand te gandesti ca as fi vrut ca anul asta sa nu existe in calendar...
La prima ora colegii de naveta mi-au oferit ca si in alte zile, putine, dar importante clipe de veselie. Amintirile mele de la revolutie, povestile auzite de ei cu teroristi (caci erau mici rau pe vremea aia). Veselie impletita cu gandurile la cea care s-a retras din grupul nostru in cel mai prost moment si cu cel mai neinspirat motiv. O noua dovada ca nu trebuie sa mai cred in nimeni 100%. Doar ca uit repede si doar ca in naivitatea mea cred ca e toata lumea ca mine. (Eu, grozava...Aiurea!)
Ziua asta a inceput de vineri. Lunga zi... Si cand te gandesti ca as fi vrut ca anul asta sa nu existe in calendar...
La prima ora colegii de naveta mi-au oferit ca si in alte zile, putine, dar importante clipe de veselie. Amintirile mele de la revolutie, povestile auzite de ei cu teroristi (caci erau mici rau pe vremea aia). Veselie impletita cu gandurile la cea care s-a retras din grupul nostru in cel mai prost moment si cu cel mai neinspirat motiv. O noua dovada ca nu trebuie sa mai cred in nimeni 100%. Doar ca uit repede si doar ca in naivitatea mea cred ca e toata lumea ca mine. (Eu, grozava...Aiurea!)
La servici ma asteptau niste frezii superbe pe birou. M-am uitat catre R. Eram sigura ca e ea vinovata. "Stiu ca sunt preferatele tale si am vrut sa le ai in casa poimaine. Sunt proaspete. Sunt si de la mama." Bineinteles ca am plans cu sughituri. Ne-am imbratisat cateva minute si am trecut la alte povestiri despre alea grele: banci, datorii, socoteli si chestii... "Ai grija de tine, ca daca nu ai sanatate..."
Mai tarziu a aparut A. online, incercand si reusind sa ma faca sa zambesc cu cateva povestiri de-ale lui. Are copilul asta o putere de a te ridica din amar... As spune mai mult, dar zic si eu ca el: liniste.
La un moment dat se iveste si V., si ea tot pe messenger. Cu urarile zilnice. Nestiind data exacta a hotarat sa-mi ureze in fiecare zi cele trebuincioase si s-a tinut de cuvant ca o prietena adevarata ce se afla. Necazul e ca insista sa ne vedem azi (intre timp a aflat ziua) si eu chiar nu pot. I-am explicat si ea oricum stia ... destule. Mi-a propus un Mc., dar acolo am zis ca nici atat nu pot. Asa ca mi-a stors promisiunea de a ne intalni undeva, pe o banca, pe un bulevard, cateva minute. Nu stiu cum voi respecta. Dupa discutia avuta cu mine in oglinda la prima ora... nu-mi vine sa ies nici pana la poarta. Dar promisiunea ca ne pupam de ziua mea va trebui s-o tin, ca altfel V. suna la 112 si nu stiu cine vine peste mine: salvarea, politia sau pompierii.
Apoi am primit in dar un pistol de la M. O poza cu un pistol. Mi l-a recomandat nu ca sa ma sinucid, ci penrtu a-i impusca iute pe anumiti rai care nu ma lasa sa fiu vie. Ne-am mai amuzat un pic: haz de necaz.
Inainte de plecarea de la birou am primit urarile colective pe care I. le-a compus, caci ea ma stie si ma diseaca pana in strafunduri, mereu cu sfaturi si ganduri bune. Pe dosul unui superb peisaj de iarna, reprezentand un sat cu o biserica in centrul lui, acoperit de zapezi, pe dos sta scris:
Mai tarziu a aparut A. online, incercand si reusind sa ma faca sa zambesc cu cateva povestiri de-ale lui. Are copilul asta o putere de a te ridica din amar... As spune mai mult, dar zic si eu ca el: liniste.
La un moment dat se iveste si V., si ea tot pe messenger. Cu urarile zilnice. Nestiind data exacta a hotarat sa-mi ureze in fiecare zi cele trebuincioase si s-a tinut de cuvant ca o prietena adevarata ce se afla. Necazul e ca insista sa ne vedem azi (intre timp a aflat ziua) si eu chiar nu pot. I-am explicat si ea oricum stia ... destule. Mi-a propus un Mc., dar acolo am zis ca nici atat nu pot. Asa ca mi-a stors promisiunea de a ne intalni undeva, pe o banca, pe un bulevard, cateva minute. Nu stiu cum voi respecta. Dupa discutia avuta cu mine in oglinda la prima ora... nu-mi vine sa ies nici pana la poarta. Dar promisiunea ca ne pupam de ziua mea va trebui s-o tin, ca altfel V. suna la 112 si nu stiu cine vine peste mine: salvarea, politia sau pompierii.
Apoi am primit in dar un pistol de la M. O poza cu un pistol. Mi l-a recomandat nu ca sa ma sinucid, ci penrtu a-i impusca iute pe anumiti rai care nu ma lasa sa fiu vie. Ne-am mai amuzat un pic: haz de necaz.
Inainte de plecarea de la birou am primit urarile colective pe care I. le-a compus, caci ea ma stie si ma diseaca pana in strafunduri, mereu cu sfaturi si ganduri bune. Pe dosul unui superb peisaj de iarna, reprezentand un sat cu o biserica in centrul lui, acoperit de zapezi, pe dos sta scris:
Noi toti iti dorim:
1. SANATATE MULTA
2. BUCURII ... "DE LA COPII"
3. REALIZARI PE TOATE PLANURILE
4. SA NU MAI PLANGI DECAT DE BUCURIE
Doamne ce-am mai plans... Am plans de fericire, dar nu puteam sa-i spun ca sub ea zace si furnitura gratuita de tristete. (colegii mei inteleg termenul - sunt componente puse la dispozitie in mod gratuit de beneficiar, care adesea dau mari batai de cap, mai cu seama din pricina greutatilor).
Seara de vineri nu se va povesti nici macar aici. Nu avea nimic in comun cu vreun posibil eveniment in familie.
Sambata a inceput cu o vizita la bunica lui M. care astepta un cat de mic ajutor pentru cei trei copii ramasi in grija ei, cu gandul la o mama ce nu se stie cand si daca se va recupera. I-am promis ca o sa fie bine. Trebuie sa ma tin de promisiune si stiu ca Dumnezeu ma va ajuta. Adica ii va ajuta pe ei. Legat de asta am mai avut vineri un inceput de bucurie de la dl. director M. la care am apelat pentru o relatie la clinica aia grozava unde greu se poate ajunge. Dupa ce i-am povestit intamplarea, a glumit "sa nu-mi spuneti ca i-ati luat pe copii la dvs., ca va cred in stare" si m-a asigurat ca luni discuta cu cine trebuie.
A urmat piata, casa, pranzul, un pic de somn, bucatareala... d'astea obisnuite de sambata.
Marta mea nu mai avea rabdare. Isi propusese sa se trezeasca la 12 noaptea ca sa-mi dea darul ei. N-a mai rezistat si pe la 7 s-a prezentat cu punga plina. Avea cate ceva pus bine de ea din vremea Craciunului: cafea (pachetul pe care nu-l mai gaseam si pe care l-am cautat innebunita atunci, stiind ca este) si ciocolata fina. Apoi, ca si la alte ocazii cand nu a dispus de un oarecare buget mi-a oferit din bijuteriile ei o bratara si un lantisor cu medalionul in forma de inima, cu initiala M "poti sa te gandesti si ca e M de la MAMA". Dar ce e mai minunat in darul ei sunt 3 mici felicitari facute de mana ei. Minunate. Aaaaa, era sa uit. Mi-a adus un biletel si de la o colega, A.M.S. care a rugat-o sa ma felicite din partea ei.
Acu vrea cineva sa stie daca a fost de plans sau nu? E clar ca de fericire 100%.
Seara am primit si un sms extrem de incurajator, chiar daca nu de felicitare, caci acolo nu se cunoaste nimic despre ziua mea, dar acolo e ca si cum ar fi ziua mea in mai multe randuri.
Duminica. Offff.
Freziile s-au intins pana peste patul meu. M-a luat cu frig de la zapada din satul nins, dar am dat fuga in bucatarie, unde dorul de buna mea L. m-a facut sa-mi fac o cafea cu lapte foarte dulce, cum ii placea ei. Am luat incet pozele celor doua mame de pe comoda unde se odihnesc de obicei si mi le-am pus aici, aproape, ca sa stam de vorba si ca sa vad ce-mi transmit. Mama e mai zambitoare, mai increzatoare ca voi fi bine. L. pare trista. Ori fac ceva serios, ori va trebui sa pun o alta poza de-a ei in rama. Va iubesc, dragele mele, va iubesc atat de mult! Stiu ce tort bun si ce snitele din piept de pui grozave mi-ati fi facut azi. O sa fac si eu ceva..., ca mai tarziu l-am chemat pe micul M. la noi ca sa mai uite de necazul lui si cu el si cu Marta... vom sarbatori ceva.Cu voi o sa vorbesc toata ziua, caci de azi va schimb locul si va pun la mine in odaita ca sa comunicam mai mult.
Despre tata am uitat sa spun ca anul asta (asa cum nu s-a mai intamplat in ultimii ani), s-a gandit la mine din timp. Mi-a adus inca de la inceputul saptamanii niste vin de la tanti L. (adica tot de la el) ca sa am sa cinstesc si eu musarifii. Care musafiri? Ii voi servi pe colegi luni cu un paharel din vinul lui tataitu'. Si asa m-au atentionat ca anul asta sa-mi bag mintile-n cap si sa nu ma mai deranjez atat ca in fiecare an. Ei n-au inteles pana acum ca eu nu ma deranjam niciodata si ca faceam totul din tot sufletul, ca aia imi era sarbatorirea de ziua mea. (Ba parca anul trecut a venit V. cu ai ei la mine, ca sa-mi faca surpriza).
Tot in dimineata asta am deschis (normal, ca altfel n-as fi putut scrie aici) blogul. Surprize! Surprize! Trei anonimi dintre care doi stiau ceva si de ...ziua asta. Primul mi s-a parut o oarecare inscenare, dar si gluma daca e, important e ca mi-a picat bine in asa un pustiu... stimata doamna, din Canada azi, facultate, anul 2... ajutor?! In fine.Tipa din Spania am crezut intai ca e M. a lui E., dar pare-se ca e cineva necunoscut. E drept ca M. m-ar fi sunat mai degraba azi decat sa se dea anonima ieri. Apoi fostul coleg de liceu care nu mai stie exact cum ma chema. Frumoase surprize intr-o zi pe care o asteptam mai ...intunecata.
Doamne, acum vreau sa-ti spun tie doua vorbe. Nu vreau sa te manii, nici sa para ca am uitat de Tine. Chiar si din ceea ce am scris aici se vede ca nu-s chiar ultima amarata. Sanatoasa (atat cat vreau sa stiu) sunt, copil zdravan, iubitor si sensibil (asta nu e bine deloc) am, oameni care sa ma pretuiasca uneori exista. Atunci de ce sa ma vait, de ce sa sufar si de ce sa plang?! Dar Tu, Doamne, Tu chiar vezi si restul pe care nu il vede lumea, tu chiar citesti sufletului meu si dorurile si pustiurile, deci... poti macar sa ma ierti daca nu am calculat bine lucrurile si am inclinat mai mult balanta in partea in care n-ar fi trebuit. E clar ca n-ar fi trebuit dupa Tine, care esti BINELE, care alungi RAUL si care astepti sa stim si noi sa deslusim corect ce si cum. Atunci, uite rugaciunea mea din ziua asta... mare: Ajuta-ma sa vad corect ce-i de vazut, comanda sufletului meu sa iubeasca mai putin pe cine nu merita si sa ofere tot ce are celor cu nevoie de dragostea mea. Si comanda Doamne mintii mele sa inteleaga ca nu mai trebuie sa gandeasca atat sau ca trebuie sa gandeasca mai strict inginereste si sa accepte lucrurile asa cum sunt. Si promite-mi Tu, Bunule, ca nu voi ramane singura! (Tu intelegi exact la ce ma refer). Amin!
Seara de vineri nu se va povesti nici macar aici. Nu avea nimic in comun cu vreun posibil eveniment in familie.
Sambata a inceput cu o vizita la bunica lui M. care astepta un cat de mic ajutor pentru cei trei copii ramasi in grija ei, cu gandul la o mama ce nu se stie cand si daca se va recupera. I-am promis ca o sa fie bine. Trebuie sa ma tin de promisiune si stiu ca Dumnezeu ma va ajuta. Adica ii va ajuta pe ei. Legat de asta am mai avut vineri un inceput de bucurie de la dl. director M. la care am apelat pentru o relatie la clinica aia grozava unde greu se poate ajunge. Dupa ce i-am povestit intamplarea, a glumit "sa nu-mi spuneti ca i-ati luat pe copii la dvs., ca va cred in stare" si m-a asigurat ca luni discuta cu cine trebuie.
A urmat piata, casa, pranzul, un pic de somn, bucatareala... d'astea obisnuite de sambata.
Marta mea nu mai avea rabdare. Isi propusese sa se trezeasca la 12 noaptea ca sa-mi dea darul ei. N-a mai rezistat si pe la 7 s-a prezentat cu punga plina. Avea cate ceva pus bine de ea din vremea Craciunului: cafea (pachetul pe care nu-l mai gaseam si pe care l-am cautat innebunita atunci, stiind ca este) si ciocolata fina. Apoi, ca si la alte ocazii cand nu a dispus de un oarecare buget mi-a oferit din bijuteriile ei o bratara si un lantisor cu medalionul in forma de inima, cu initiala M "poti sa te gandesti si ca e M de la MAMA". Dar ce e mai minunat in darul ei sunt 3 mici felicitari facute de mana ei. Minunate. Aaaaa, era sa uit. Mi-a adus un biletel si de la o colega, A.M.S. care a rugat-o sa ma felicite din partea ei.
Acu vrea cineva sa stie daca a fost de plans sau nu? E clar ca de fericire 100%.
Seara am primit si un sms extrem de incurajator, chiar daca nu de felicitare, caci acolo nu se cunoaste nimic despre ziua mea, dar acolo e ca si cum ar fi ziua mea in mai multe randuri.
Duminica. Offff.
Freziile s-au intins pana peste patul meu. M-a luat cu frig de la zapada din satul nins, dar am dat fuga in bucatarie, unde dorul de buna mea L. m-a facut sa-mi fac o cafea cu lapte foarte dulce, cum ii placea ei. Am luat incet pozele celor doua mame de pe comoda unde se odihnesc de obicei si mi le-am pus aici, aproape, ca sa stam de vorba si ca sa vad ce-mi transmit. Mama e mai zambitoare, mai increzatoare ca voi fi bine. L. pare trista. Ori fac ceva serios, ori va trebui sa pun o alta poza de-a ei in rama. Va iubesc, dragele mele, va iubesc atat de mult! Stiu ce tort bun si ce snitele din piept de pui grozave mi-ati fi facut azi. O sa fac si eu ceva..., ca mai tarziu l-am chemat pe micul M. la noi ca sa mai uite de necazul lui si cu el si cu Marta... vom sarbatori ceva.Cu voi o sa vorbesc toata ziua, caci de azi va schimb locul si va pun la mine in odaita ca sa comunicam mai mult.
Despre tata am uitat sa spun ca anul asta (asa cum nu s-a mai intamplat in ultimii ani), s-a gandit la mine din timp. Mi-a adus inca de la inceputul saptamanii niste vin de la tanti L. (adica tot de la el) ca sa am sa cinstesc si eu musarifii. Care musafiri? Ii voi servi pe colegi luni cu un paharel din vinul lui tataitu'. Si asa m-au atentionat ca anul asta sa-mi bag mintile-n cap si sa nu ma mai deranjez atat ca in fiecare an. Ei n-au inteles pana acum ca eu nu ma deranjam niciodata si ca faceam totul din tot sufletul, ca aia imi era sarbatorirea de ziua mea. (Ba parca anul trecut a venit V. cu ai ei la mine, ca sa-mi faca surpriza).
Tot in dimineata asta am deschis (normal, ca altfel n-as fi putut scrie aici) blogul. Surprize! Surprize! Trei anonimi dintre care doi stiau ceva si de ...ziua asta. Primul mi s-a parut o oarecare inscenare, dar si gluma daca e, important e ca mi-a picat bine in asa un pustiu... stimata doamna, din Canada azi, facultate, anul 2... ajutor?! In fine.Tipa din Spania am crezut intai ca e M. a lui E., dar pare-se ca e cineva necunoscut. E drept ca M. m-ar fi sunat mai degraba azi decat sa se dea anonima ieri. Apoi fostul coleg de liceu care nu mai stie exact cum ma chema. Frumoase surprize intr-o zi pe care o asteptam mai ...intunecata.
Doamne, acum vreau sa-ti spun tie doua vorbe. Nu vreau sa te manii, nici sa para ca am uitat de Tine. Chiar si din ceea ce am scris aici se vede ca nu-s chiar ultima amarata. Sanatoasa (atat cat vreau sa stiu) sunt, copil zdravan, iubitor si sensibil (asta nu e bine deloc) am, oameni care sa ma pretuiasca uneori exista. Atunci de ce sa ma vait, de ce sa sufar si de ce sa plang?! Dar Tu, Doamne, Tu chiar vezi si restul pe care nu il vede lumea, tu chiar citesti sufletului meu si dorurile si pustiurile, deci... poti macar sa ma ierti daca nu am calculat bine lucrurile si am inclinat mai mult balanta in partea in care n-ar fi trebuit. E clar ca n-ar fi trebuit dupa Tine, care esti BINELE, care alungi RAUL si care astepti sa stim si noi sa deslusim corect ce si cum. Atunci, uite rugaciunea mea din ziua asta... mare: Ajuta-ma sa vad corect ce-i de vazut, comanda sufletului meu sa iubeasca mai putin pe cine nu merita si sa ofere tot ce are celor cu nevoie de dragostea mea. Si comanda Doamne mintii mele sa inteleaga ca nu mai trebuie sa gandeasca atat sau ca trebuie sa gandeasca mai strict inginereste si sa accepte lucrurile asa cum sunt. Si promite-mi Tu, Bunule, ca nu voi ramane singura! (Tu intelegi exact la ce ma refer). Amin!
luni, 11 ianuarie 2010
Viata merge mai departe si fara iubire. Dar cine zicea ca "unde dragoste nu e, nimic nu e"? Nu mai conteaza. Lumea a si uitat (daca chiar a stiut vreodata). Traim vremuri in care sunt atat de multe alte lucruri mult mai importante decat..."sentimentalismele" de doi bani.
Cine vrea, sa se conformeze. Cine nu, ...
Cine vrea, sa se conformeze. Cine nu, ...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
