L-am ascultat pana n-am mai avut aer pe Lennon. Foarte, foarte mult Plastic Ono Band. Si nu tocmai ca de la John cantare am murmurat si eu un Look at me (in ce hal ma aflu, ma simt, ma situez, ma prezint), ca daca nu Love, atunci Isolation clar... Asta ca sa nu le insir aici pe toate cate imi trecura prin piele inainte si-napoi de cand simt iar atat de acut ca My mummy's ... L-am iubit si de data asta pe Lennon, ca intotdeauna, chiar daca am un soi de rafuiala cu el pe tema God, e oricum una asa, ca-ntre prieteni de o viata, ca intre mine si unul la care tin mult, neasteptat de mult. I-as spune-o, daca as crede ca ma aude de acolo de unde e, dar cum nu pot nici macar sa visez asta, raman asa, vorbind de una singura, cum fac adesea de la o vreme si cum incerc sa ma mangai tot singura cu gandul ca Dumnezeu chiar exista, cu tot cu Fiul Lui, cu Cuvantul Lui, cu toate cele sfinte in care cred si chiar nu ar trebui sa o spun nimanui. Cine ce treaba are cu crezurile mele, cui cat ii pasa de gandurile astea? Chiar daca mi-as dori ca si toti cei pe care ii iubesc sa poata asculta macar vorba asta, la fel si el, inteleg ca mai bine imi tin gura si ascult mai departe muzica. De credinta isi vede fiecare in felul lui, e oricum ceva absolut personal. Si eu de altfel cred asa cum vreau si cum pot sa cred si pentru mine asta e lucrul cel mai important: ca inca mai cred. Cand nu voi mai crede, probabil ca nu voi mai fi. ... Cred si in Beatles la fel de mult cum mi-as dori sa mai cred si in mine.

Daca nu se intelege nimic de aici, voi da vina pe muzica - (Va rog nu-mi luati mintile!) am fost prea invaluita si m-am dus, m-am tot dus...