... Intr-o zi s-a trezit cu libertatea intr-un plic, unul mare, din hartie groasa, alba ca o rochie de mireasa. Zacea in mijlocul mesei mari, acoperite cu fata de masa din dantela, alba si ea ca... imaculata rochie de mireasa. Masa era strajuita de peretele interminabil, rece, ... cu totul si cu totul alb... Ce noroc cu tablourile pline de culoare, de lumini si de umbre! Ce salvare de la alb si de la rece! Sau de la alb si de la sufocant de cald. Ce desclestare, ce dezlantuire din atata libertate!

Si totusi... Totusi ramanea inmarmurita, cu ochii infipti in hartia pe care scria ceva fara noima, ceva fara sens. Poate ca era un sens acolo, dar era cu siguranta sensul altora, nu sensul sensurilor... nu... Niciodata nu si-a imaginat ca un plic poate fi atat de valoros si totodata atat de fara sens, un plic cu... cu o portie zdravana de libertate, cuvenita sau necuvenita...?

Li-ber-ta-te... Cine o vrea?! Ce se face cu ea?! Invatase sa imparta tot ceea ce are cu altii. Nu stiuse sa tina nimic ascuns, nimic "la pastrare". La fel cum nu stiuse ca libertatea inseamna ceva triiiiiist, triiiist, triist... Nici macar nu se gandise vreodata ca ar avea nevoie de asa ceva. Ce-i aia libertate? E un bun, un fapt... sau... poate o figura de stil exprimand aer, apa, ...viata...?

Popoarele lumii s-au luptat pana la moarte pentru libertate. Da, asta e drept si are si sens. Oamenii, unii oameni sunt innebuniti dupa libertate, ar da si ar face orice pentru ea. Aici cred, insa, ca e vorba despre o alta "libertate". Poate "libertati"...?! Libertatea limbajului, libertatea gandului, libertatea faptei, libertatea ... simtirii... Si aici iar nu mai intelege nimic. Iata cum bucata aia de hartie impaturita si despaturita si iar impaturita si bagata in porcaria aia alba de plic, avea sa iste atatea si atatea nelinisti, zbateri, revolte. Si cum s-o scoata la capat cu libertatea asta pe care nu pricepea in ruptul capului cum s-o poarte: pe umeri (ca pe un sal), in spate (ca pe un rucsac), pe frunte (ca pe o cununa), ... in buzunarul de la geanta (ca pe cheile de la casa)... Simtea, inca dinainte de a pune mana pe ea si a o ridica, o greutate care parca ii istovea toate madularele, fara sa fi apucat sa o care nici macar cativa metri. Cativa ani...

Cativa ani ii par o vesnicie. A tot purtat poveri peste poveri de-o viata. Nu-i mai trebuie inca una si mai cu seama una atat de neobisnuita. S-ar putea sa decopere ca are alergie la libertate si sa se umple de bube rele, asta daca nu cumva intoleranta aceasta nu ar duce direct la un atac., un atac mortal.

Ar fi mai bine sa fie asa, isi zise spunand in gand doua rugaciuni si jumatate catre... Isi aminti de Dumnezeu. Isi aminti si ca El le aranjeaza pe toate. Asa ca... El sa fi facut si "aranjamentul" asta? Si daca da, de ce? Ce astepta sa urmeze? Ce ar fi trebuit sa faca pentru a nu-L dezamagi? Uite, vezi cum Atotputernicul ii daduse ceea ce multi cauta si... ?

Si de unde pana atunci facuse bucatele, scrum si cenusa hartiile alea din priviri, acum incepu sa le priveasca altfel. Era ceva de pret. Or, un lucru atat de valoros nu-l putea pastra doar pentru sine.

Nu mai statu mult pe ganduri si se hotara sa-l imparta cu cineva. Facu un tur al imprejurimilor cu privirile si cu gandul si... Se intoarse indarat, caci nimeni, dar absolut nimeni nu primea jumatati de masura. Adevarul adevarat, pe care insa nu ar fi vrut sa-l recunoasca, era ca in preumblarea sa pe circumferinta cunoscutului nu gasise pe nimeni. "E vara. Toata lumea e in concediu, toata lumea e dusa-n lumea mare." Asadar, ultima idee, sclipitoare de altfel, fu sa faca toata libertatea cadou primului sarbatorit ce i-ar iesi in cale. Ramase astfel in asteptarea celui care s-ar putea bucura de valoarea darului pus la pastrare in sertarul din biroul vechi, din biblioteca, pe care il incuie de doua ori cu cheia, intru siguranta bunei conservari.

Si ca sa nu-i trezeasca amintiri despre clipele de neliniste provocate de una bucata libertate in una bucata plic, schimba degraba fata de masa cu o alta, din in crem brodata cu flori mici galbene si rosii, iar pe fundalul peretelui adauga un vas cu trandafiri cu miros de... libertate.

Cum? Cum? A zis cineva ceva despre...

Remarca de ieri referitoare la “absenta” mea de aici m-a luat prin surprindere. ( Nu m-as fi gandit ca cineva mi-ar simti in vreun fel lipsa. Mi-a facut tare bine sa simt contrariul starii de abandon.) Daca m-ar fi intrebat si de ce nu am mai fost prezenta, cred ca i-as fi raspuns, influentata probabil si de evenimentul indoliat de ieri ca o disparitie poate fi fie totala si definitiva, provocata de “aranjamente” exterioare, carora nu le putem opune nici cea mai mica rezistenta, fie determinata de acte pe care ni le asumam si decidem sa ne autodamnam la tacere, fie pur si simplu considerand ca retragandu-ne din miezul unei nebuloase, in care simteam ca ne pierdem urma si umbra printre necunoscute si neintelese, putem sa ne tragem un pic sufletul, sa ne odihnim simtirile, sperand in refacerea lor, spre a putea visa ca vom fi o prezenta onorabila (si de ce nu, adorabila) in momentul in care cineva, candva ne va striga “Adunarea!!”.

Pe scurt as zice ca, o vreme m-am ratacit intr-un satuc iluzoriu in care s-au stins prea repede toate luminitele care ar fi semnalizat un adapost la vreme de noapte neagra, viscolita si inghetata de iarna. Ramas-am fara carare, fara orizont, fara soare, chiar si fara felinare. Imi caut inca urmele bocancilor in scoarta zapezii ca sa ma asigur ca mai sunt. De s-o mai lumina nitel, ma voi indrepta catre intaia fereastra cu brad impodobit, voi topi cu suflari repetate florile de gheata, voi ciocani (nu fara teama, insa) si voi cere gazduire in bratele unei sobe vechi de teracota.

......