O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte'n pieptul meu imagini.

Pe unde a'nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o'n carte?

Să amintească un bun rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare'n molcom ceas Pe câmp ori poate prin pădure?

Mai sunt pe lume el şi ea? In ce ungher se află oare? Sau poate-s vestejiţi aşa, Precum aici această floare?

Floarea - Aleksandr Sergheevici Puskin (1828 ?)

De vorba cu oglinda...

Nu inseamna mare lucru cea care ma priveste din sticla... Ma impresioneaza doar lacrimile ei. Am mai vazut-o asa in multe randuri si adesea am incercat s-o linistesc. Uneori chiar am reusit. E destul de ascultatoare, in general. Nu stiu bine cine e, de unde vine, daca mai are pe cineva pe lume sau e a nimanui. Nu stiu nici ce varsta sa-i dau. Pare o femeie tanara, desi intristarile ii aduna anii in jurul ochilor, pe frunte... Intr-o zi am vazut-o razand. Se uita la mine fericita si frumoasa. Bucuria ii lumina intregul chip. Poate ca iubea sau era iubita, poate ca nascuse ea sau altcineva un copil, poate ca, pur si simplu, ii mai rasarise o floare. Acum, insa, nu stiu ce sa fac, nu stiu ce vorbe sa-i mai spun. Imi pare atat de sfarsita ca nici eu nu-mi mai gasesc vorbele. O privesc si incerc sa vad dincolo de ea, dincolo de figura plina de amar din rama. E ceva inauntru, o Lumina si o Dragoste ce se lupta cu raul, cu nedreptatea, cu neputinta, cu deznadejdea. Razbate arareori cate o raza de speranta prin paienjenisul ochilor inca vii, dar se intoarce in umbra odata cu clipirea repetata a pleoapelor. Cu cat ma adancesc mai mult indaratul apelor, cu atat o descopar mai bine. Nu e doar o femeie, nu e doar carnea fara varsta precizata... E un suflet! Il vad si-l ascult, caci el, spre deosebire de faptura plansa, el rosteste indelung, si clar, si dulce. Ma bucur ca-l pot ijntelege. Sunt fericita ca macar el, sufletul aceleia fara de vorbe, macar el vrea sa stea de vorba cu mine. Deodata il surprind adresandu-se cuiva, altcuiva decat mie... Si parca e din ce in ce mai limpede, mai coerent, mai apasat. L-am inteles rostind :"Doamne..." Am inteles. Sufletul femeii fara vorbe, vorbeste cu El, cu Doamne-Doamne. Nu vreau sa-i intrerup. Cum sa indraznesc asa ceva?! Stau doar in asteptare. Imi lipesc ochii de femeia din carne si-i numar in continuare lacrimile: una din ochiul drept, una si-nca una din ochiul stang... Biata... Nu pot sa iau eu durerea ei, nu pot s-o fac sa zambeasca si sa uite. Sa ramana doar cu sufletul ei, care, in dialogul lui, e parca mai linistit ca ea. Raman doar. Raman si o privesc si stau fata in fata cu oglinda, doar pentru a-i arata ei, femeii de dincolo, ca nici ea nu e singura. Ma are pe mine, cum sufletul ei il are pe Dumnezeu.

Ce-ar fi lumea asta fara animale, mai ales fara caini? Vai de bietii oameni!!! Cine sa-i apere si cine sa-i iubeasca asa, cum numai un caine stie s-o faca?
...................
Cum ar fi lumea fara Soare? Ar fi un pustiu negru, nici aer n-ar fi, nici oamenii n-ar exista...
..................
Dar fara mame? De fapt ce lume sa fie fara mame, caci mamele nasc puii si mamele nasc lumea. Doar ca mamele nu pot "sa faca lumea" singure, caci e nevoie si de tati... Deci lumea are nevoie de mame, de tati si apoi de copiii lor, ca sa fie LUME. Dar daca ei...
.....................
Fara masini?... Cum ar fi lumea fara masini? Mai buna, mai frumoasa, mai sanatoasa. Iti dai seama: fara aglomeratie, fara zgomot, fara injuraturi, fara poluare...
....................
Dar lumea fara muzica? Ar fi tare trista... Ar avea totusi muzica pasarilor si muzica naturii, muzica ploii, muzica furtunii, atatea alte muzici... de la Dumnezeu.
Cum a avut El grija de toate!...
.................


Gandurile copilului in "meditatiile din zori", pasind prin dimineata calda, visand la:
- puii Tinei care stau sa se fete de la o zi la alta,
- puii de om pe care ii viseaza si ea, si mama-sa si despre care se stie ca nu vor mai fi niciodata, din motive de ... ,
- repetitiile pentru concertul ce se apropie,
- plimbarile noastre prin soare si fara masini,
...
...
Bineinteles ca discutia s-a petrecut in drum spre scoala/gara, uneori intrerupta brutal de claxoane si...

Cugetarile au fost mai multe, unele mai fara importanta, altele cu foarte mare "adancime", dar de pastrat doar pentru noi. M-au rascolit si nu m-am putut linisti decat la gandul ca Dumnezeu le va aranja pe toate, de la noi, la Lume... Sa-L rugam doar sa ne dea putere si rabdare. Si SANATATE

"Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul! Caci este ca un nenorocit in pustiu si nu vede venind fericirea; locuieste in locurile arse ale pustiului, intr-un pamant sarat si fara locuitori.

Binecuvantat sa fie omul care se increde in Domnul si a carui nadejde este Domnul! Caci el este ca un pom sadit langa ape, care-si intinde radacinile spre rau; nu se teme de caldura cand vine, si frunzisul lui ramane verde; in anul secetei nu se teme si nu inceteaza sa aduca rod.

Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?
Eu, Domnul, pătrund inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui şi după roada faptelor lui. "

Intre binecuvantare si blestem ma inalt si ma cobor in bataia CREDINTEI in El si-n OAMENI. E drept ca-n El imi pun nadejdea zilelor ce vor veni, caci cu oamenii vazut-am adesea... Sunt unii insa pe care inima asta ne-"inselatoare si deznadajduit de rea" i-a asezat undeva mai sus, iar de cate ori privesc spre El, privirea-mi ii mangaie in zbor si pe acestia. Da, e drept ca uneori zaboveste mai mult, alteori ii atinge si pe cei ce nu merita... Si atunci imi accept blestemul nefericirii intru iubire si astept suferind lumeste judecata Lui, DOAR judecata Lui. Faptele mele, numai din inima savarsite, nu incerc a le ascunde vreodat'.

Vino, Doamne!!

Simt nevoia unui implant de dozator de simtire, de exprimare, de daruire... S-ar putea sa ma cam coste..., dar tre' sa fac ceva cat nu e prea tarziu...

Cand visul frumos e de neimplinit, iar cand cosmarul e implinirea vie a viselor cenusii, ce mai ramane de facut?! De ordonat viselor sa plece, sa taca, sa-mi dea pace.
Atat.
O viata fara vise... fara niciun fel de vise...