De vorba cu oglinda...

Nu inseamna mare lucru cea care ma priveste din sticla... Ma impresioneaza doar lacrimile ei. Am mai vazut-o asa in multe randuri si adesea am incercat s-o linistesc. Uneori chiar am reusit. E destul de ascultatoare, in general. Nu stiu bine cine e, de unde vine, daca mai are pe cineva pe lume sau e a nimanui. Nu stiu nici ce varsta sa-i dau. Pare o femeie tanara, desi intristarile ii aduna anii in jurul ochilor, pe frunte... Intr-o zi am vazut-o razand. Se uita la mine fericita si frumoasa. Bucuria ii lumina intregul chip. Poate ca iubea sau era iubita, poate ca nascuse ea sau altcineva un copil, poate ca, pur si simplu, ii mai rasarise o floare. Acum, insa, nu stiu ce sa fac, nu stiu ce vorbe sa-i mai spun. Imi pare atat de sfarsita ca nici eu nu-mi mai gasesc vorbele. O privesc si incerc sa vad dincolo de ea, dincolo de figura plina de amar din rama. E ceva inauntru, o Lumina si o Dragoste ce se lupta cu raul, cu nedreptatea, cu neputinta, cu deznadejdea. Razbate arareori cate o raza de speranta prin paienjenisul ochilor inca vii, dar se intoarce in umbra odata cu clipirea repetata a pleoapelor. Cu cat ma adancesc mai mult indaratul apelor, cu atat o descopar mai bine. Nu e doar o femeie, nu e doar carnea fara varsta precizata... E un suflet! Il vad si-l ascult, caci el, spre deosebire de faptura plansa, el rosteste indelung, si clar, si dulce. Ma bucur ca-l pot ijntelege. Sunt fericita ca macar el, sufletul aceleia fara de vorbe, macar el vrea sa stea de vorba cu mine. Deodata il surprind adresandu-se cuiva, altcuiva decat mie... Si parca e din ce in ce mai limpede, mai coerent, mai apasat. L-am inteles rostind :"Doamne..." Am inteles. Sufletul femeii fara vorbe, vorbeste cu El, cu Doamne-Doamne. Nu vreau sa-i intrerup. Cum sa indraznesc asa ceva?! Stau doar in asteptare. Imi lipesc ochii de femeia din carne si-i numar in continuare lacrimile: una din ochiul drept, una si-nca una din ochiul stang... Biata... Nu pot sa iau eu durerea ei, nu pot s-o fac sa zambeasca si sa uite. Sa ramana doar cu sufletul ei, care, in dialogul lui, e parca mai linistit ca ea. Raman doar. Raman si o privesc si stau fata in fata cu oglinda, doar pentru a-i arata ei, femeii de dincolo, ca nici ea nu e singura. Ma are pe mine, cum sufletul ei il are pe Dumnezeu.