M-am trezit in palavrageala pasarilor. Doi pescarusi dadeau tarcoale curtii noastre si imprejurimilor, tipand nevoie mare din superioritatea nivelului lor. Ratele mele erau pe lac (un biet bazin cu dimensiuni direct proportionale cu cele ale gradinii). Se pare ca domnul cu ciuf a fost iritat de vizita. E foarte adevarat ca nu e invatat cu musafirii, cu greu suportand si animalele conlocuitoare. Are un simt al posesiunii cam rar pentru o vietate cu asa un creier mic. E permanent de straja doamnei sale. Cum ziceam, fara chef de eventuali rivali prin preajma, macanea ragusit cat il tinea pliscul dand desteptarea singurei persoane dispuse a se trezi din fragezi zori, adica mie. Perechea din inalturi (asa am vrut sa-mi imaginez si pescarusii, tot ca pe un cuplu) graia aproximativ la unison, neparasind pentru nimic in lume zona. Sincer, nu stiu ce gaseau la noi. Sunt mii de curti teribil de frumoase in imprejurimi. Probabil compania ii atragea sau... nu se puteau abtine din barfa. Da, da, mai degraba asa. Aveau dreptate in felul lor. Pescarusii sunt cu mult superiori ratelor. Pescarusii sunt, mai presus de orice, LIBERI. Bietelor macaitoare oricata libertate le-as lasa eu (le-am desfiintat si tarcul, au acum toata curtea la dispozitie), oricat le-as decora micul lor iaz cu flori, tufe, bambus, nu le pot crea senzatia din inalturi de care se bucura ceilalti.
Firesc, de la comparatia dintre speciile de pasari, am cazut brutal si dureros intr-o analiza a oamenilor diferentiati tot dupa categorii de libertati. Mult mai trista situatiunea!

Dimineata am continuat/terminat cartea lui Andrei Plesu, "Obscenitatea publica", o exceptionala culegere de articole din perioada 1996-2004 publicate in Dilema Veche, Jurnalul National, Plai cu boi. Nu ma dau in vant dupa politica, ma agaseaza chiar, dar dincolo de politica domnul Plesu analizeaza aspecte ale vietii sociale, culturale, deseori subiecte usor de inteles chiar si de omul de rand despre ceea ce ar trebui sa insemne educatia, firescul comportament de zi cu zi, modul cinstit de a gandi, despre ceea ce dam si ceea ce asteptam sa ni se ofere, nu neaparat de la conducatori, ci pur si simplu de la cei de langa noi. Stop! Nu am vrut sa ma aventurez in comentarii. Mi-a luat-o mana pe tastarura pe dinaintea autocontrolului mental. Pretuiesc ceea ce am gasit intre aceste doua coperte si... Tocmai de aceea nu as vrea sa emit cine stie ce balarii p-aci.

Pe la 5-6 p.m., pe nu stiu ce canal al TVR-ului am vizionat filmul "Undeva, candva" ( "Somewhere in time" ) cu Christopher Reeve in rolul tanarului dramaturg Richard Collier, Jane Seymour in rolul superbei actritei Elise McKenna si Christopher Plummer in rolul impresarului William Robinson. Interpretari de exceptie! Era unul dintre filmele mele preferate. L-am preferat si de data asta. Dupa ce pe parcursul zilei m-am ocupat cu inramat fotografii vechi, rasfoind albume si agende gasite in urma multora dintre cei pe care nu-i mai am, dupa ce impreuna cu Marta am admirat rochiile de epoca ale strabunelor noastre rude, intoarcerea in timp a picat la fix. Dar cum aici era vorba si de asa o grozava poveste de dragoste, s-a lasat si cu oftaturi. Cred ca fiecare femeie (poate si unii barbati, dar 'mnealor stau mai subtirel cu romantismul) viseaza la cel putin o poveste de dragoste in viata, asa, ca-n filme. Mi-am dat voie (caci mi-am restrictionat drastic dorintele fara finalitate) sa zbor si eu nitel in timp. M-as fi intors tot intr-un hotel vechi (medieval daca s-ar putea), unde la lumina discreta a lampilor de pe pereti, intr-un pat simplu din lemn masiv, cu lenjerie imaculata ca si dragostea celor lipiti de ea, sa concep copilul pe care inca-l mai doresc. Si, cum intoarcerile in timp n-ar mai avea probabil legatura cu scurgerea celor 9 luni, puiul meu sa se nasca a doua zi. Sa-l infasor intr-o marama alba, apoi sa-l asez pe peticul de blana de langa pat si sa-l veghez pana cand ar striga: "Mama!" Sa vad apoi mainile de tata cuprinzandu-ne pe amandoi si fericirea plutind in aerul de inceput de iarna. Cine stie ce m-ar aduce indarat de acolo: telefonul mobil al tatalui, o alarma de masina, un suierat de tren, sau vreo manea din camera vecina?!...

Off!!! Daca am ajuns la transpuneri d-astea, am luat-o razna serios si tare n-as vrea sa fiu candva in postura de a ma visa in Star Trek.(noroc ca nu vizionez!)