Tot felul de frunze

Jos frunze moarte,
sus frunze incă vii
incăpătânându-se să rămână
lipite de copac
un an şi încă un an...

Noroiul pământului urlă prelung,
nesfârşirea cerului,
fie că-i bleu ori cenuşie
are o linişte deplină
binefăcător de caldă.

Răul vine de aici, dimprejurul
frunzelor fără suflare;
binele e dincolo,
dincolo de bariera dintre
bine si rău.

În lumea trupurilor
golindu-se de frunze,
timpul, deşi scurt,
se repetă într-o nesfârşire
apăsător de lungă.

În cealaltă lume,
a frunzelor cu aură
nu există măsura vremii,
nu mai sunt limite;
doar suferinţa are capăt.

Cine s-aleagă o frunză moartă,
în descompunere continuă
pân' la tărâna rece,
pe care piciorul o calcă
şi-o transformă-n urmă?

Pe frunza vie cea din ceruri
sunt mii de ingeri
ce-o aşteaptă
cu dans, cu cântec, cu miresme
şi mai ales c-o pace rară.