O zi in care mi-am amintit de bucurie. As fi vrut sa zic chiar fericire, dar se pare ca am priceput si eu cu ce se mananca fericirea si ma gandesc de zece ori inainte de a ma ferici sau de a-i lasa pe altii sa ma fericeasca. Nu mai conteaza. Zic: am simtit bucuria sufleteasca, implinirea, curajul, puterea, toate laolalta si una cate una, pe rand, ingramadindu-se sa-mi lumineze ochii in cate un zambet cald sau chiar in lacrimi de emotie.
Vreau prin randurile astea sa las o marturie despre faptul ca, in anumite clipe grele, cand un om se crede realmente pe marginea prapastiei, fara ca macar cuiva sa-i pese ca el se afla acolo, in asemenea clipe, o vorba, o privire, un gest ii poate da curajul de a o lua de la capat. Un capat care nu stie bine unde se afla, nu stie bine ce inseamna exact, dar e un capat. S-ar putea numi poetic si melodic totodata: "va fi un alt inceput".
Intr-un asemenea context de trairi m-am aflat azi alaturi de oameni diversi din multe puncte de vedere, care dinaintea acelorasi imagini au exclamat fiecare in legea lui... de bine. N-au importanta vorbele, importanta pentru mine a fost atitudinea unor persoane pentru care nu aveam de ce valora prea mult, dar care m-au evaluat intr-un mod anume. Era oarecum o valoare pe care mi-o atribuisem singura candva, propria-mi valoare, as indrazni fara prea multa modestie sa intaresc, dar care, din nefericire se pierduse de o buna bucata de vreme printre... deziluzii mai cu seama. Paradoxal cum deziluziile au venit de la cei pe care i-am pus in varful piramidei, in vreme ce pretuirea datatoare de incredere a aparut de la cei neinsemnati. O scara a valorilor rasturnata, a valorii oamenilor, a proprie-mi valori. Ce au a face deziluziile venite din exterior cu valoarea insului? Au. Caci atunci cand, te trezesti din visul aparentei pretuiri in cosmarul desconsiderarii invaluite inca in magica minciuna, nu poti sa te simti decat ridicol, incapabil a stabili ierarhii, penibil fata de cei ce privesc, si tu fata de tine. Intr-un cuvant, valoarea pe care ti-ai estimat-o dupa criterii mai mult sau mai putin academice ajunge sa tinda catre zero, iar de acolo la zero absolut...
Offf! Prea multe vorbe si prea sarace comparativ cu bogatia simtirilor momentelor de peste zi. E totusi o durere (fara dureri n-as mai avea niciun farmec, nu?)... De ce asa si nu altfel?
Voi incerca sa fug din calea durerii insa si sa ma ospatez cu bucurie macar in seara asta, macar pana maine dimineata, macar inca o zi, macar pana... la Craciun. Poate ca e chiar "un nou inceput", unul aducator si de fericire.

Daca printr-o minune oarecare cineva dintre cei care m-au pretuit azi va citi aceste randuri pline de nebuloase, de fraze lungi, prost scrise, sa citeasca si MULTUMESC-ul meu pentru asa un dar picat ca ... dupa sufletul omului.

Chiar, stie cineva ca am un suflet bun?!