Ploaie lunga si prelungita, deasa si indesita, neagra si innegrita de noaptea trecuta, de norii acestei dimineti, de gandurile deja intrate in agonie.
Dor. Dor de morti si de vii, dor de ani, de zile, de clipe.
Cine crede ca timpul, aducand uitarea, vindeca ranile provocate de pierderi, de despartiri, de instrainari, se minte singur sau vrea sa-i prosteasca pe altii.
Atunci cand iubirea pentru ceilalti este adevarata, ea nu sfarseste nici cu clipa, nici cu veacul. Se transcrie in vremuri, in limbaje, dar pastreaza acelasi mesaj.
Iar dorul..., dorul este expresia iubirii neimpartasite.

Un dor intre doruri, dincolo de dorurile de oameni: DOR DE MARE.


5 septembrie 2009

Sambata, ca sambata. Atunci cand nu se pleaca de acasa, sambata are semnificatia muncii. Am gatit ca-n vremurile bune, adica cu drag si cu spor, in asteptarea gravidei cu pofte, reamintindu-mi de lipsa mea de pofte din perioada cu pricina. M-am gandit din nou la blogul pe care mi-am propus sa-l adaug la D'ale mele destinat in exclusivitate sectorului culinar. Am inceput sa fac din cand in cand fotografii cu diferitele rezultate ale muncii mele de strasnica bucatareasa, pentru a le putea alatura retetelor pe care le voi posta.

In vreme ce spalam geamurile de la sufragerie am dat nas in nas cu bradul de langa casa. Ce mandrete de copac a fost candva! In urma cu multi ani, in preajma sarbatorilor de iarna, au pus sa fie taiat, considerandu-se ca umbrea prea tare fereastra care, desi enorma, nu are prea mult contact direct cu cerul. Imi amintesc ca am fost prima careia i-a fost ofertit, dar, desi inca mai impodobesc brazi naturali de Craciun, pe ala nu l-as fi putut tine mort in casa mea. Refuzandu-l, a fost daruit unei familii nevoiase. Cred ca s-a inteles ca bradul a fost retezat de la un anumit nivel, de la aproximativ 2 m, ramanandu-i din vechea coroana doar 3 crengi vanjoase care se lupta sa se ridice spre soare. Ani la rand i-au tot crescut altele, ramuri firave, toate pornind lateral, jur imprejurul trunchiului. Cand am venit aici anul trecut am remarcat ca o asemenea nascare se petrecea in zona unde fusese taiat. Toata lumea s-a indoit ca bradul asta va mai arata vreodata a brad. Ieri, am avut certitudinea ca intr-o zi, bradul meu (acum) va avea din nou o coroana ca altadat'.
Va sa zica, chiar si atunci cand nimeni n-ar mai spera ca dintr-o viata chinuita, redusa pur fi simplu cu cruzime, se mai poate naste un pui de viitor, tocmai atunci miracolul poate aparea.