Inceputul sfarsitului de drum

Luat-am greutatile si hai pe drum!
Le-am adunat in cufere si-n geamantane mari
incuiate cu chei si lacate multe.
Is cateva greutati mai mici, oarecum dragi,
pe care le-am pastrat de dupa gat in traista,
ca sa le pot scoate si mangaia arar;
P'astea le port de prea departe
si prea rare-mi sunt spre a nu le proteja,
sunt greutatile mele dragi
din lumea aialalta si nu-s poveri
le port pe-orice meleag.
O voce, dimpreuna cu umbra ei cu tot
sopti o vorba, doua, trei... in urma
nu le mai auzeam, de greutate si de drum.
Nu, nu, va multumesc, am zis
ma voi descurca sa car
si-s invatata, zau, ca-s greutatile mele
si de ani le port aievea ca si-n vis.
Asa tarand de-un cufar si de altul
pornit-am catre nu-stiu-unde
pasit-am catre nu-stiu-ce
catre o zi, catre o vreme
catre un loc necunoscut si fara soare
catre adancuri reci si catre umbre.
Mai, mai sa las toata averea aceasta-a mea,
sa uit de cufere si geamantane
si sa pornesc spre alta lume
mai alba, mai nestiutoare de tristeti
si de poveri usturatoare.
Era insa o oboseala mare, mare...
ca talpile nu mai stiau a se roti in loc
pastrara drumul vechi cu mazga si sudoare
si mai plecau, si se duceau, si iar se asezau
sa-si traga rasuflarea,
sa-si linga bataturile infipte mort in carne
sa mai lepede o toala rupta
ori sa mai puie alta pe inghet.
Pe la o vreme, forfota se isca
si urlete de greutati, de lanturi si de plumburi
ce tot sa iasa-afara se luptau;
si-nfricosata am mai pus un lacat
si o curea legat-am primprejur
pe fiecare cufar, pe fiecare lada
sa nu cumva sa scape iar pe drum.

Urlat-am ca nebuna la ele: sa nu sufle!!!
caci nimeni nu voiesc de azi sa mai auza.