Cateaua mea e un animal minunat, ca toti cainii si ca multe alte animale. E credincioasa, gata sa ma apere oricand chiar expunandu-se unui pericol. Ma intampina cu fericire in ochi in fiecare zi cand ma intorc acasa. Ma conduce la poarta cand plec si nu se misca de acolo pana nu ma indepartez suficient de mult cat sa-mi piarda mirosul. Cand mi-e rau se tranteste la picioarele mele si ma priveste fix in ochi, intrebatoare, vrand parca sa stie ce am. Imi cuprinde cu labele din fata cate un picior, incercand sa-mi dea din puterea ei si sa-mi aline suferinta. Cand o cert lasa capul in pamant, caci stie ca am dreptate. Daca ma vede plangand ma linge pe mana, pe picior, unde apuca (mi-ar linge si lacrimile daca as lasa-o). Intr-un cuvant, ma iubeste, ma iubeste sincer, cum toti cainii isi iubesc stapanii (pe cei buni).

Cat tin eu la ea?! Greu de explicat unora care nu au un animal de suflet, dar simplu pentru ceilalti. Foarte mult! Si pentru ca o iubesc, ii arat, ii multumesc asa incat sa simta si ea la randu-i dragostea mea. Si mai ales pretuirea mea pentru tot ceea ce face pentru mine. O mangai si ii spun vorbe frumoase, simple, pe care ea, cu mintea ei de catea sa le poata intelege usor. Oricum ar pricepe si numai din tonul vocii, din expresia chipului, din lumina ochilor si din miscarile dulci ale gurii. Nu o pot pofti in casa de cate ori ar vrea ea, dar o mai rasfat din cand in cand, tocmai pentru ca o iubesc si pentru ca vreau sa-i arat in felul asta.

Si ce e cel mai important: nu-i arunc firimituri, resturi de bunatati, cand imi aduc aminte, ci impart ce am mai bun cu ea. Asta tot pentru ca ii pretuiesc devotamentul, dragostea ei de simplu animal, grija pe care mi-o poarta si multpreaimportantul fapt ca e mereu aproape.

Cainii, spre deosebire de pisici, sunt EXTREM DE SINCERI.
........................

O iubesc si mai mult si ma port cu ea asa cum ma port si pentru ca noi doua avem tare multe in comun... doar ca eu n-am avut parte de un stapan cu suflet bun.