Uneori dau o raita prin lumea asta virtuala, citesc pe unul, ascult pe altul, pret de cateva minute, pentru a mai iesi dintr-ale mele. Ma minunez la modul placut de cate unii, in vreme ce, gasindu-i pe altii, mi se intampla sa simt o lehamite si mai mare fata de lumea asta in care ma invart. Atatea aberatii, atatea prostii, atatea dementeli si rahaturi la numai un clic distanta de chestii valoroase. Ce paradox! Parca lumea reala nu e facuta chiar asa - amestecatura de excremente cu bunatati... Nu tinem lada de gunoi in mijlocul gradinii, nu ne aduce ziarul vidanjorul, nu cumparam paine de la sex-shopuri... Sunt situatii cand, citind ceva interesant sau descoperind fotografii facute de oameni cu adevarat talentati, imi vine sa las un semn de pretuire, un gand, o vorba, chiar si sub semnul anonimatului. In fond sunt un om oarecare, un om fara Nume, care se inclina inaintea valorii unui Nume (deja sau in devenire). Dar cand deschid rubrica de mesaje si dau peste... "verze" (ca sa ma exprim la moda) mi se taie orice pornire. Apoi imi pare rau ca nu am facut-o, caci Numele acela s-ar bucura poate de vorba mea mai mult decat de ... alta. A nu se intelege gresit ceea ce incerc a exprima aici, dar parca prea multa prostie, prea mult snobism, prea multa falsitate.

Atunci cand am creat fiecare dintre blogurile astea m-am gandit de mii de ori inainte. Nu am facut-o fiindca era "cool", nici din exces de "talente". Intai de toate am pornit din singuratate, caci la modul cel mai sincer vorbind, un om cu o viata plina (asa cum inteleg eu o viata plina) nu ar avea ce cauta atat timp pe net. Despre asta insa cu alta ocazie. Apoi m-am gandit mult la tematica, cum am si purces la multiplicarea blogurilor din groaza de a nu pune o "varza cu carnati" langa un Cartarescu, sau nimicuri d-ale mele langa opere de arta, etc. E drept ca ma ia valul uneori si ca nu mai cern prea mult cele ce-mi vin in minte si din suflet (ma refer strict la jurnalul asta), dar un jurnal e facut din clipe pe hartie, nu din texte slefuite, documentate, lucrate indelung. Apoi e la fel de adevarat ca din graba sau din nestiinta imi scapa si erori (unele destul de grave), dar incerc sa dreg busuiocul cand ma prind de ele sau cand ma atentioneaza altii. Una peste alta ma intreb adesea: ce or zice altii cand dau pe la mine? Cum m-or cataloga oamenii a caror parere ar fi importanta? Pe la mine nu vine lume multa, dar se mai poate nimeri si cate un om serios care la plecare sa-si faca o parere.

Si ca sa inchei, mi-as pune 2 dorinte:

prima - sa mi se umple viata cu realitati mai mult decat cu iluzii

a doua - sa am buna inspiratie de a ma opri la timp, inainte de a nu ma apropia prea mult de gloata aia care ma sperie.