Sambata rece.

Caldura manutelor ei atingandu-mi fruntea spre alungarea durerii, a buzelor ei lipite de obrazul meu, a sufetului ei cuibarit langa al meu. Frig afara, frig inauntru. Doar bucataria a nadusit ceva vreme in mirosuri de mancare si prajituri. Oboseala multa. Sfarseala. Un dram de odihna. Din nou frig in odaita aerisita.

Si din nou manutele ei linistindu-mi frisoanele. Somn redus la minute de vise si lacrimi. Tot treaza e mai bine. Caldura paturii de lana. Inca putin. Inca putin. Asa, fara vise, fara somn, doar cu inca putina caldura.

Manutele ei implorand sa iesim. Unde? Muzica sufletelor noastre, muzica ultimului concert din vara asta razbatea de departe. In aer liber s-au gandit ei, artistii nostri dragi sa bucure mai multa lume. Nu-s invatati oamenii cu asemenea bucurii. Ce trist! Ce frig! Vantul umflandu-ne rochiile neinspirat alese, prea vaporoase... Salul neputand sa acopere umerii si spatele, ne izola doar de piatra parapetului unde ne gasiram loc. Frig. Doar palmele se incalzeau aplaudand. Cam scurt, insa. Am mai fi vrut. Si ce daca as fi ramas tintuita de vant, macar in suflet se mai incalzise. Muzica are puterea asta. Face sa clocoteasca sangele in adancuri si sa mangaie sufletul bolnav.

Iar manutele ei strandandu-le pe ale mele. "Hai acasa, ca te incalzesc eu!" "Facem un ceai fierbinte cu lamaie multa si gata cu frigul." Acasa insa..., acasa e frigul cel mai mare. Ghetarii s-au instalat ca si cum ar fi lumea lor aici. Nu, nu-i chiar frig de iarna, ci frig de cavou. Aici ceva nu se mai incalzeste parca niciodata.

Manutele ei vor ramane calde mereu si vor fi gata oricand de o mangaiere.
Doar manutele ei...

Noapte buna, mica mea! Maine ma voi trezi, sper, mai calda si am sa te tin eu, de asta data in brate. Iarta-ma ca azi nu am putut. Frigul asta... Doar frigul asta e de vina... Stiu ca tu nu m-ai pomenit sa am probleme cu frigul, dar, asa se mai schimba mamele cu varsta. Nu, inca nu am imbatranit, doar azi a fost o zi mai... de toamna...