Cred ca ar trebui sa cresc. Imi doresc sa cresc. Nu in inaltime, nici atat in greutate, cat in minte, in educatie (poate) sau in libertate (sigur). Sunt constienta ca adesea ma port ca la 16 ani (ca la cei 16 ani de pe vremea mea) si ca ar fi cazul ca macar la 40 (mai am putin) sa ma maturizez totalmente. Din nefericire (maxima si dureroasa nefericire) habar n-am cum si de unde sa incep. Parca astept ca intr-o noapte sa-mi apara-n vis o lista cu ceea ce trebuie sa fac, sa spun, sa gandesc si sa simt ca sa fiu in sfarsit cum ar trebui sa fiu. Dar..., cine stie daca se va intampla asa o minune (cred ca nici la 16 ani nu credeam in asa ceva...) . Concluzia: sunt mai rau ca atunci, pare-se. Mai dureros e ca neputinta asta de maturizare atrage dupa sine destule suferinte, destule umilinte, destule...

Poate ca si in exprimari ar fi cazul sa cresc..., stiu si eu... E de asteptat ca de departe sa se vada altfel decat de aproape, desi stiu ca sunt oameni care pot pricepe bine orice fel de exprimare (de la puerile, ca a mea, la extrem de superioare). Bine ar fi sa nu se vada totul ca la tipar (pe dos). Anumite lucruri sunt chiar limpezi si mai mult decat curate pentru a se lasa intoarse cu susul in jos sau cu dreapta la stanga.

Sau sa ma opresc din orice fel de exprimare? Am mai incercat. Nu ar fi prima data. E greu si asa exprimand, tacand insa e ... si mai greu.

D-aia ma intorc si zic: "tare as vrea sa dorm somn adanc si lung de regasire sau de gasire, daca o fi sa fie..."