In tristetea aproape fatala ce ma bantuia, am inchis ochii si m-am rugat. M-am cufundat o vreme in liniste si pace, acolo unde ma mai gasesc, regasesc asa cum ma cunoscusem candva si cum ma intelegeam bine cu mine. Am stat amandoua, R. si r. tinandu-ne de mana, ne-am privit in ochi, toti cei patru ochi amestecandu-si lacrimile de transparente diferite, doar ca... a durat putin fata de cata nevoie avem una de alta...

Am deschis ochii. Nu mai stiam care dintre cele doua se intorsese - R. sau r. ?!

O pereche de pescarusi fericiti patrula gradina. Se trezise si familia de randunele. O gasca de vrabii guralive se infiltra cu tupeu in corul pasaresc. Era totusi o armonie mangaietoare de zori.

Asa treaza si asa, aparent vie, am auzit o voce, o chitara, ca prin vis totusi... "Why Worry..." Ultimele acorduri ar fi vrut sa ramana la mine doar ca nu stiam sa le opresc, sa le chem... Muzica se termina si aceeasi voce, de asta data mai in soapta, rosti:

Iti doresc sa te poti scrie, desena, inventa, compune si, de fapt, construi mai departe, intr-un fel care sa ti se para -- suficient de reconfortant si linistitor -- ”de la capat”, ”de la zero”, felul acela in care ne scriem, din cand in cand, asigurandu-ne pe noi insine ca ne mai putem naste o data, precum pasarea Phoenix, innodand nasterea asta cu firul care ni se parea pierdut.

Gata, eu ti-am dorit acum asta sincer! Acum, fa-o!

Mi-am amintit ca scrisesem seara ceva in jurnal, ca imi strigasem acolo oful, ca ma rugasem si ca intinsesem mainile in semn de "ajutor!", dar ca le coborasem indarat, invatata deja sa nu mai fie nicio mana dincolo, care sa ma ridice din ghemuire. Doamne, am ajuns sa am halucinatii grave! M-am bucurat insa ca mai puteam visa frumos..., macar o vreme... asta dupa ce imi pusesem interdictie la visare. Si ca sa fie visul implinit, dar si ca sa-i raspund celui din vis la indemn m-am programat ieri la o plimbare spre gara, pe jos, asa, ca in vremurile bune...

Era dupa ploaie, iar Cismigiul roia de indragostiti de toate varstele. Canta fanfara militara. Barcile se intersectau pe lac si se strecurau pe sub poduri si apoi pe sub salcii purtand dragostea pe ape. Pasarile "rare" pareau destul de indiferente, ascunzandu-si bine suferinta pricinuita de ingradirea libertatii. Copii..., multi copii... Si varstnici frumosi, aproape la fel de multi precum copiii.

M-am bucurat ca m-am bucurat :) de povestea asta.

M-am bucurat ca mi-am putut masca lacrimile din adancuri si ca mi-au inteles si ele ruga de a sta acolo, dosite.

M-am bucurat lasandu-ma infiorata de trairile altora si de frumusetile pe care le gustau ochii si urechile mele.

M-am bucurat destul de complicat pentru niste bucurii atat de simple.

Mai vreau!!! Poate ma mai incumet si azi...

Ma voi mai scrie pe un sfert de pagina incadrata intr-un chenar cu ramuri de salcie in tonuri fluide de verde crud pierzandu-se in griuri delicate si luciri metalice de ape.

Cand ma voi gasi intreaga, voi face publica lansarea.